Mi-am luat castile , ca de obicei am pus o singura piesa pe mp3 , un hanorac cu gluga , afara picura , stropi marunti de toamna .
M-am indreptat cu pasi grabiti spre banca unde stau mereu , unde alerg printre ganduri si unde o strig , desi nimeni nu are cum sa auda. Mergeam de parca trebuia sa o intalnesc , sigur pe mine , nerabdator sa ajung si..am ajuns.
Acolo un porumbel , credeam ca nu vad bine,ma apropii incet , da , era un porumbel alb cu varful aripilor negru , si pete negre pe corp , am incercat sa nu il sperii asa ca m-am apropiat incet , mi-am dat seama ca nu vrea sa plece . Fara miscari bruste m-am asezat in celalalt capat de banca , privind cu coada ochiului reactia lui . L-am lasat in ale sale dureri , gandindu-ma ca au ramas scrisori de scris , de ars si scrumul de lasat in urma , am scris pe o foita , scurt , un:
” Imi e dor sa te aud , sa ma intrebi cum sunt , sa imi soptesti un noapte buna si un vise placute,sa iti simt caldura in voce , linistea..dar stiu , acum sunt doar un strain , un ciudat , un simplu trecator precum norii , acum sunt doar frunza ce a picat purtata de al toamnei respiratie pe un pamant rece si ud , dar curat precum sinceritatea lacrimilor „
Am scos rapid chibriturile , picura , m-am chinuit sa aprind unul , moment in care am uitat de porumbel si l-am speriat , a zburat , am aprins foaia inchizand ochii si am lasat-o sa arda pana am simtit ca ma frig la degete soptind ” TE iubesc , iarta-ma ” , simt ceva pe umarul meu drept . Deschid ochii , intuneric bezna , pe umar porumbelul asezat isi cauta locul , l-am luat in palme incercand sa il incalzesc , era ratacit , ranit precum propria-mi inima , un calator in calea lupilor , cautator de comori,de sentimente sincere , de batai de inima , nu lovituri in lemn.Avea o ata la aripa dreapta , am dezlegat-o cu grija , apoi fara motiv lasand o lacrima sa curga , l-am aruncat in sus sa isi ia zborul.
A plecat , precum gandul meu spre ea , in intunericul nesfarsit , acum stiu , m-am ridicat de pe banca simtind ca ma leaga atat de multe de ea , i-am intors spatele si ca un copil , tremurandu-i vocea am soptit un ” Imi e dor..”, m-am intors cu spatele pasind cu regret parca asteptam raspuns , desi stiind ca nu o sa il primesc niciodata , dupa primii 3 pasi m-am oprit „Chiar imi e..” si am plecat..
Calator fiind , ma vad din nou scriind .
Scriitori Nemuritori 